Language vs Dialect: Care este diferența?

"O limbă este un dialect cu o armată și o marină." — Lingvistul Max Weinreich

Bineînțeles că știi ce este o limbă, dar s-ar putea să fii puțin confuz despre cum diferă o limbă de un dialect.

Ideea de bază este că o limbă se referă la un sistem de comunicare cu propria gramatică și vocabular unic, adesea recunoscut ca având o identitate culturală sau națională distinctă; pe când un dialect este o variantă a unei limbi vorbită într-o regiune specifică sau de un anumit grup social, diferind în principal în pronunție, vocabular și gramatică, dar rămânând totuși inteligibil reciproc (de înțeles) cu limba dominantă vorbită în zonă.

Bine, știind acestea, continuă să citești pentru trei diferențe majore între o limbă și un dialect și află, de asemenea, cum diferă un dialect de un accent.

Principalele Diferențe între Limbi și Dialecte

O să fiu direct: deși am definit diferențele mai sus, nu există o definiție unanim acceptată pentru diferența dintre limbă și dialect. Ambele sunt sisteme de comunicare folosite de vorbitori nativi și fiecare poate fi considerată o limbă completă.

Este tentant să sărim la comparații clare, dar în lingvistică, unele concepte nu sunt atât de simpliste pe cât am vrea noi să fie.

1. Limbile Au o Țară, Pe Când Dialectele Sunt Regionale

„Limba” este definită de Merriam-Webster drept „cuvintele, pronunția lor și metodele de combinare a acestora, utilizate și înțelese de o comunitate”.

„Dialectul”, pe de altă parte, este definit ca „o varietate regională a unei limbi, deosebită prin trăsături ale vocabularului, gramaticii și pronunției”.

Poate ai observat că nu este mare diferență între aceste definiții. Dar se subliniază întotdeauna că limbile sunt naționale, pe când dialectele se spune că sunt regionale și sunt adesea vorbită de un număr mai mic de oameni.

Fiecare țară are cel puțin o limbă oficială care este folosită în documente oficiale și în activitățile guvernamentale.

În timp ce majoritatea oamenilor se opresc aici, noi putem să mergem un pic mai departe – adică, putem fi mai exacti din punct de vedere lingvistic.

Un dialect devine limbă prin decret sau declarație – statul acordă un statut special unui sistem vorbit ca limbă oficială. Cu alte cuvinte, o limbă este considerată limbă pentru că a fost îmbrățișată de stat.

De exemplu, când Filipine și-a ales unul dintre cele opt dialecte majore să fie limba oficială, nu a fost o întâmplare că tagalogul a câștigat.

Chiar dacă majoritatea țării la acea vreme abia dacă vorbeau tagalog/filipineză, acest lucru nu i-a oprit pe liderii de la capitală, care vorbeau fluent tagalog, să-l adopte ca limbă națională.

Pentru că limbile sunt tehnic dialecte, există multe situații în care oamenii care vorbesc limbi diferite se pot înțelege perfect între ei.

Luați de exemplu inteligibilitatea reciprocă a limbilor oficiale ale Danemarcei, Suediei și Norvegiei. Iată o glumă clasică:

Glumă: Un danez, un suedez și un norvegian intră într-un bar...

Replica: Și vorbesc normal

Este adevărat. Majoritatea scandinavilor se pot înțelege unii cu alții fără a folosi interpreți!

Oficial, ei vorbesc trei limbi diferite (daneza, suedeza și norvegiana), dar se poate argumenta că folosesc de fapt trei dialecte înrudite care probabil descind dintr-o aceeași limbă-mamă.

2. Limbile Au Forme Scrise Standard, Pe Când Dialectele Sunt În Principal Orale

Limbile au adesea reguli gramaticale standard și o abundență de literatură. Ele există nu doar ca tradiții orale, ci și ca înregistrări scrise.

Dialectele, pe de altă parte, sunt de obicei mai mult vorbite decât scrise. Dacă sunt scrise, de obicei nu este în documente oficiale sau naționale.

În timp ce existența unei literaturi deja disponibile este cu siguranță un criteriu pentru alegerea unei „limbi oficiale”, funcționează și invers.

Declararea unui dialect ca limbă oficială este auto-perpetuantă, încurajând scriitorii să creeze opere în acea limbă. Pentru că statul a îmbrățișat o anumită limbă ca limbă oficială, toate afacerile sale oficiale vor fi scrise în ea.

Aceasta creează un efect de bulgăre de zăpadă, astfel că din ce în ce mai multă literatură se acumulează în acea limbă, întărind-o și mai mult.

3. Limbile Sunt Calitativ Diferite de Dialecte

Mulți susțin că limbile sunt pur și simplu mai elegante sau sofisticate decât dialectele.

Dar dacă judeci această sofisticare după dificultatea sau complexitatea evoluată a limbii, atunci Archi – un dialect vorbit într-o regiune montană a Rusiei – ar face temele tale la franceză să pară un joc de copii.

Archi are un număr mare de foneme (sunete) și atât de multe forme de conjugare, încât un singur verb poate produce în jur de 1.502.839 de forme.

Dacă, pe de altă parte, ai vrea să argumentezi că eleganța unei limbi constă în simplitatea ei, atunci ai avea dificultăți să aperi adoptarea unor limbi dificile ca chineza mandarină, maghiara sau thailandeză pentru uz cotidian.

De exemplu, chineza are peste 50.000 de caractere. Este de asemenea o limbă tonală. Aceasta înseamnă că o silabă unică precum „ma”, în funcție de cum o pronunți, poate însemna fie „mamă”, „cal” sau altceva cu totul.

Așadar, cine poate spune cu adevărat ce face o limbă frumoasă? Și să nu uităm că există dialecte la fel de valoroase ca limbile recunoscute oficial.

Care este Diferența dintre un Dialect și un Accent?

Pe când suntem la subiect, s-ar putea să vrei să știi diferența dintre un dialect și un accent. Mulți confundă cele două și le folosesc adesea interschimbabil. Vestea bună este că diferența este mult mai clară aici:

Un accent este un subset al unui dialect.

În timp ce dialectele acoperă toate aspectele limbii – gramatica, vocabularul și pronunția – un accent se referă doar la a treia parte.

Conform dicționarului Merriam-Webster, un accent este „un mod de a vorbi tipic unui anumit grup de oameni și mai ales al nativilor sau rezidenților unei regiuni”.

Accentele sunt studii interesante pentru că îi organizează pe vorbitori în geografiile lor respective. Cuvintele și propozițiile care arată la fel pot ieși foarte diferit atunci când sunt rostite de oameni din două regiuni diferite.

Numai cu engleza ai deja atât de multe accente. Un american abia înțelege un scoțian, de exemplu, chiar dacă vorbesc aceeași limbă.

Fiecare dintre acestea au, la rândul lor, propriile variante regionale. Accentele americane, de exemplu, sunt Deep Southern, Texan, New York, Boston, California și multe altele.

Lucrul interesant este că majoritatea vorbitorilor susțin că accentul lor este modul „corect” de a pronunța cuvintele. Așa suntem noi, oamenii.

Deși accentul cuiva poate avea unele ramificații sociale, economice sau geopolitice, toate accentele sunt egale. Și toată lumea are un accent. Și toate sună frumos.

Poți înțelege mult context și puteți auzi diverse accente vizionând materiale media produse de vorbitori nativi. O modalitate excelentă de a face asta este folosind un program lingvistic precum Lingflix.

Dacă ești interesat să aprofundezi distincția dintre limbi și dialecte, ia în considerare să asculți acest discurs TED informativ:

Deci acum știm: nu există o diferență alb-negru între limbi și dialecte, iar un accent este de fapt un subset al unui dialect.

Acum ești pregătit să le explici diferența oamenilor care încă sunt pe întuneric – și poate chiar să te alături discuțiilor lingviștilor experimentați!